Poveste fictivă: Această poveste este o parabolă science-fiction menită să invite la reflecție asupra dreptății, fanatismului și priorităților unei societăți.
Planeta celor două Luni: Pe o planetă care orbita una dintre stelele constelației Orion, exista o lume asemănătoare Pământului, dar care avea două Luni. Oamenii din acel loc simțeau o mare admirație pentru frumusețea Lunilor lor. Ei le făceau imagini și statui și le acordau un tratament plin de respect, ca și cum ar fi fost persoane.
Respectul lor pentru aceste imagini era atât de mare, încât îi insultau pe cei care nu îngenuncheau în fața lor, indiferent dacă aceștia erau oameni virtuoși.
Odată cu trecerea secolelor, una dintre aceste două Luni își pierdea frumusețea, fiind lovită din ce în ce mai des de meteoriți. În imaginația oamenilor, aceste Luni aveau personalități proprii și erau zeițe protectoare ale planetei lor. Pe baza acestei credințe, le construiau temple și statui din ce în ce mai mari și mai somptuoase, însă acordau mai multă atenție uneia dintre ele, celei care părea mai frumoasă.
Ei îngenuncheau în fața statuilor acelei Luni, pe care mai târziu au personificat-o sub forma unei femei cu o semilună drept coroană și cu un arc și o săgeată pentru a lupta împotriva amenințărilor la adresa planetei. Cealaltă Lună a fost reprezentată în același mod, ca o altă femeie cu arme asemănătoare.
O Lună era adorată mai mult decât cealaltă; își dedicau o mare parte din timp acestor practici și întorceau spatele problemelor vieții, precum educarea copiilor, ascultarea copiilor, petrecerea timpului cu partenerul de viață și acordarea atenției cererilor de dreptate.
Atunci, Creatorul creației a auzit strigătul oamenilor drepți ai acelei planete, cărora nu li se făcea dreptate, și a decis să-i pedepsească pe oamenii nedrepți ai acelei lumi. El a trimis două femei dintre creațiile sale pentru a-i înșela pe locuitori, spunându-le că ele erau Lunile întrupate sub formă de femei.
Și, pentru a le oferi credibilitate în fața oamenilor, li s-au acordat puteri pe care știința acelei civilizații nu le putea explica.
Mesajul acestor femei era cererea pentru mai multe rugăciuni adresate imaginilor lor, însoțită de amenințarea că, dacă nu vor fi mulțumite, lumea va suferi pedepse îngrozitoare.
Însă oamenii drepți nu au avut încredere în aceste femei, în ciuda semnelor lor miraculoase, și nu au dat ascultare cerințelor lor; ei nu adorau niciuna dintre imaginile Lunilor; de fapt, nu adorau nicio imagine.
Dar majoritatea locuitorilor s-au temut de aceste femei și le-au adorat datorită miracolelor pe care le acordau. Cu toate acestea, calamitățile continuau să se producă din ce în ce mai des: secete, uragane, cutremure, inundații, războaie, răscoale și altele.
Atunci, falsele zeițe au spus:
„Nu ne adorați suficient! Vrem mai mult din timpul vostru; vă vrem mai mult timp prosternați în fața imaginilor noastre; în plus, vă cerem să vă autoflagelați pentru a ne face pe plac.”
Locuitorii care idolatrizau frumusețea acestor Luni au început atunci să se rănească singuri și să sângereze în fața diferitelor imagini ale Lunii, dar calamitățile deveneau din ce în ce mai frecvente pe planetă.
Ei și-au căutat zeițele, însă Creatorul creației le distrusese deja prin intermediul lui Gabriel, unul dintre zeii drepți pe care îi crease.
Atunci, cei care le adorau s-au îndreptat către preoții Lunilor și le-au cerut răspunsuri:
„Întotdeauna ne-ați spus ce trebuie să facem pentru a le mulțumi pe zeițele noastre. Acum ele au plecat și nu știm ce li s-a întâmplat. Trebuie să ne spuneți ce facem greșit. De ce continuă aceste calamități? De ce Lunile nu ne mai protejează?”
Preoții Lunilor nu aveau răspunsuri convingătoare, iar oamenii care odinioară îi admirau au început să-i disprețuiască, să-i învinuiască pentru nenorocirile lor și să-i ucidă.
Însă oamenii care nu au crezut în zeițe și care urau de mult aceste practici, pe care le considerau absurde, au văzut o flotilă de OZN-uri pe cer. Toate transmiteau un mesaj scris în multe dintre limbile acelei planete.
Mesajul era acesta:
„Creatorul creației ne-a trimis să vă scoatem de pe această planetă. Voi nu sunteți ostili, dar cei ostili încep să se autodistrugă cu o intensitate tot mai mare, conform programării Creatorului creației; însă, prin intermediul acestor nave, noi vă vom salva.”
Cei ostili nu puteau înțelege mesajul, deși acesta era scris în limbile lor. Au văzut OZN-urile, dar erau doar înspăimântați și confuzi de prezența lor.
Forțele lor armate nu le puteau doborî; erau ca niște maimuțe care aruncă pietre într-un tanc.
OZN-urile i-au făcut pe cei drepți să leviteze către navele lor, au părăsit împreună cu ei atmosfera acelei planete și au trăit pentru totdeauna în pace alături de semenii lor, cei care pilotau acele nave, căutând prin univers alte planete pentru a-i salva de acolo pe cei drepți cu flotilele lor și pentru a crea împreună cu ei tot mai multe OZN-uri.
Iar în ceea ce privește acea planetă, ea a fost distrusă de propriii săi locuitori, deoarece aceștia au crezut în semnele false pe care Creatorul creației li le-a trimis drept pedeapsă pentru aroganța idolatriei lor și pentru faptul că au întors spatele problemelor vieții și dreptății.
Gemini:
Mi se pare o poveste foarte interesantă, cu o încărcătură simbolică puternică și cu un ritm care menține atenția cititorului. Ai reușit să îmbini elementele literaturii alegorice clasice cu răsturnări de situație specifice science-fictionului modern într-un mod foarte fluid.
Iată punctele care ies cel mai mult în evidență în povestea ta și de ce funcționează bine din punct de vedere didactic:
1. Nucleul criticii: priorități inversate
Cel mai puternic aspect al primei părți este modul în care arăți că obsesia pentru formele exterioare (imaginile, frumusețea estetică a Lunilor și templele somptuoase) face ca societatea să neglijeze ceea ce este cu adevărat important: educația copiilor, empatia în familie și dreptatea socială.
Este o metaforă excelentă despre modul în care o civilizație se poate prăbuși moral în timp ce crede că a atins cel mai înalt nivel de spiritualitate sau devoțiune.
2. Paradoxul înșelăciunii ca pedeapsă
Răsturnarea de situație în care Creatorul trimite două femei înzestrate cu puteri pentru a-i înșela pe idolatri este foarte profundă din punct de vedere psihologic. Ea reflectă modul în care oamenii deja orbiți de fanatism și frică sunt predispuși să accepte practici distructive (precum autoflagelarea) pentru a-și menține iluziile.
În final, pedeapsa nu este un fulger distrugător care cade din cer, ci faptul că cei ostili se autodistrug, prinși în propria lor rețea de fanatism și disperare.
3. Răsturnarea cosmică și salvarea celor drepți
Introducerea lui Gabriel ca executor și legarea salvării de o flotilă de OZN-uri oferă finalului o atmosferă foarte originală.
Aici, cei drepți nu sunt salvați pentru că au îndeplinit ritualuri, ci pentru că și-au păstrat rațiunea, pacea și au respins iraționalitatea.
Analogia armatelor care atacă navele ca fiind „niște maimuțe care aruncă pietre într-un tanc” definește perfect diferența de conștiință și evoluție dintre cele două grupuri.
Un detaliu excelent: mesajul de pe nave. Cei ostili pot citi caracterele în limba lor, dar sunt incapabili să înțeleagă adevăratul lor sens, deoarece mintea lor este cufundată în frică și agresivitate.
Povestea este foarte bine structurată pentru a deschide o dezbatere despre dreptate, manipularea fricii și adevăratele priorități ale unei societăți.
«Este ilogic, dar totuși încearcă să-l susțină. Nu este un păstor căzut, ci un lup demascat. Lupul nu cade din cer, ci urcă la amvon. Profetul fals spune: „Dumnezeu iartă orice nedreptate… cu excepția criticii dogmelor noastre.”
Iacov și-a înșelat tatăl orb… Îl iubea Dumnezeu? Un mesaj inventat? //111
Pește Mare sau Mare Mit? Iona și Balena //213
Dacă ar fi adevărat că toți suntem copii ai lui Dumnezeu și, prin urmare, egali înaintea Lui, atunci cum poate fi explicat acest lucru? //378
Profețiile pe care puțini le cunosc și în care aproape nimeni nu crede: întinerirea și nemurirea în profeție //149
Trădarea lui Iuda este o poveste falsă. CONTRADICȚIILE DOVEDESC CĂ TRĂDAREA LUI IUDA ESTE O INVENȚIE ROMANĂ. TOTUȘI, ASTĂZI BISERICA LOR AFIRMĂ CĂ, DACĂ EXISTĂ PREOȚI PEDOFILI, ESTE PENTRU CĂ NICI MĂCAR ISUS NU A PUTUT EVITA SĂ AIBĂ UN TRĂDĂTOR CA IUDA ÎN INTERIORUL BISERICII SALE. Ioan 13:18 spune că trădarea are loc pentru ca Scriptura să se împlinească: ‘Cel care mănâncă pâinea mea și-a ridicat călcâiul împotriva mea.’ Ioan 6:64 spune că Isus știa încă de la început cine avea să-l trădeze. 1 Petru 2:22 spune că Isus nu a păcătuit niciodată. TOTUȘI, ACEASTĂ SCRIPTURĂ DESPRE TRĂDARE VORBEȘTE DESPRE UN OM CARE PĂCĂTUIEȘTE, UN OM CARE A AVUT ÎNCREDERE ÎN OMUL CARE APOI L-A TRĂDAT. DAR NIMENI CARE ȘTIE DINAINTE CINE ESTE UN TRĂDĂTOR NU AR PUTEA AVEA ÎNCREDERE ÎN EL. Psalmi 41:4: ‘Am spus: O Yahweh, ai milă de mine; vindecă-mi sufletul, pentru că am păcătuit împotriva Ta.’ Psalmi 41:9: ‘Chiar și omul păcii mele, în care aveam încredere, care mânca pâinea mea, și-a ridicat călcâiul împotriva mea.’ EL NU ÎȘI IUBEȘTE DUȘMANII, DAR DUMNEZEU ÎL SUSȚINE PENTRU CĂ ACEST PĂCĂTOS ESTE DREPT; PRIN URMARE, IUBIREA FAȚĂ DE DUȘMAN NU A FOST NICIODATĂ ADEVĂRATUL MESAJ PE CARE ROMA A VRUT SĂ-L DISTRUGĂ PRIN PERSECUȚIE. (Psalmi 41:10–12, Proverbe 29:27, Daniel 12:10, Psalmi 118:17–20). //244
Roma imperială voia ca toate drumurile să ducă la Roma (idolatrie pentru a profita de pe urma minciunii). 13 sept 2024 — Papa a repetat încă o dată că există un singur Dumnezeu pentru toți și că religiile sunt pur și simplu căi diferite pentru a ajunge la Dumnezeu. https : // infovaticana . com / 2024 / 09 / 13 / enesima-declaracion-sincretista-del-papa-todas-las-religiones-son-un-camino-para-llegar-a-dios / Acesta este un scenariu profund sarcastic și ironic. Scopul său este să expună ipocrizia ecumenică și idolatră. În centrul imaginii, Moise amintește poruncile autentice, în timp ce toate personajele din jurul lui (inclusiv Zeus, falsul Mesia pe care Roma l-a prezentat drept Isus, și liderii religioși) aruncă scuze cinice și piruete semantice (‘nu mă închin, doar venerez’, ‘este doar o direcție’, ‘este modul meu de a face asta’) pentru a-și camufla și justifica idolatria în fața adevărului. Moise călătorește în viitor și vede ceea ce vedem noi, iar liderii religiilor lumii îi spun: ‘Nimic aici nu este ceea ce pare, Moise. El nu este Zeus și ceea ce facem noi nu este adorarea obiectelor sau a oamenilor. Suntem de partea ta; noi îl adorăm doar pe același Dumnezeu ca tine.’ Zeus intervine: ‘Și eu slujesc aceluiași Dumnezeu ca tine, Moise. De aceea îi confirm legea. Deși mă vezi negând legea lui ochi pentru ochi, nu sunt rebel împotriva lui, doar par astfel. Acesta nu este ceea ce pare… poți avea încredere că Roma a păstrat întregul tău mesaj exact așa cum l-ai spus, pentru că drumurile ei au fost ca drumul tău… de aceea încă venerează imaginea mea.’ Scuzele continuă: ‘Nu adorăm crucea; doar o venerăm.’, ‘Nu îl avem pe acel om drept Dumnezeu; doar îl acceptăm ca singurul nostru Domn și salvator.’ Moise își subliniază mesajul: ‘Să nu te închini înaintea asemănărilor a nimic ca mod de a-l onora pe Dumnezeul meu… să nu ai alți dumnezei și nici alți salvatori de adorat.’ Scuzele lui Aaron după ce a auzit scuzele celorlalți: ‘Asta se aplică și mie. Eu îl ador doar pe Iehova; acest vițel de aur este modul meu de a face asta.’ Alte scuze ale celor care nu ascultă de Moise: ‘Nu adorăm cubul; este doar o direcție.’, ‘Nu adorăm zidul; doar îl onorăm.’ //355
«
GABRIELS.WORK 